09 Apr
09Apr

 

Ing. Florin-Ion Măneanu - Președinte al Partidului Noua Dreaptă, Flilala Mehedinți 


Noua Dreaptă este cea mai veche și mai longevivă organizație naționalistă din România, remarcându-se prin originalitatea, activismul și acțiunile sale de importanţă națională care nu se mai regăsesc la alte partide, sau mişcări civice. Înainte de a fi partid, Noua Dreaptă este o mișcare. O mișcare naționalistă înființată în anul 2000, de studenți din patru mari centre universitare: București, Iași, Cluj și Timișoara.

În anul 2007, Noua Dreaptă a fost înregistrată juridic sub denumirea de Asociația Noua Dreaptă, statut ce îl posedă și astăzi, în 2020. După 15 ani de militantism, la nivel central s-a luat hotărârea construirii şi a unei aripi politice, lucru facilitat și de modificarea și completarea Legii partidelor politice nr.14/2003 cu Legea nr.114 din 19.05.2015, luând fiinţă, astfel, Partidul Noua Dreaptă.

Partidul Noua Dreaptă a fost înregistrat juridic conform dispozițiilor sentinței civile nr. 49 pronunțată de Tribunalul București - Secția a III-a civilă, în dosarul nr. 19988/3/2015, în ședința publică din 28.09.2015, definitivă prin neapelare la data de 11.11.2015, aflându-se la poziţia 80 în Registrul Naţional al Partidelor Politice gestionat de Tribunalul Bucureşti.

Asociația Noua Dreaptă și Partidul Noua Dreaptă funcționează, de atunci, în paralel și acționează pe paliere diferite, dar complementare: civic și politic, în slujba interesului naţional şi la standarde etice şi ideologice incomparabil superioare calităţii partidelor parlamentare din România, din ultimii 30 de ani.

Partidul Noua Dreaptă este o entitate juridică de drept public, care contribuie la exercitarea voinţei politice a cetățenilor, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituție. Programul politic și statutul Partidului Noua Dreaptă pot fi accesate cu ajutorul linkurilor de la finalul acestui material. De asemenea, vă punem la dispozitie link-ul site-ului central al partidului, pe care vă invităm să îl accesați.

Ideologia partidului este una naționalist-creștină, conformă cu valorile, tradițiile și cultura specifică națiunii române. Noua Dreaptă simbolizează o dreaptă națională, creștină și socială, în antiteză cu dreapta liberală, atee și oligarhică. 

La nivel european, partidul nostru este afiliat la Alianța pentru Pace și Libertate și împreună cu partidele naționaliste din celelalte țări europene militează pentru o Europă a națiunilor libere și suverane, națiuni a căror putere de decizie politică asupra propriului destin este, momentan, mult prea îngrădită de instituțiile dictatoriale şi profund nedrepte ale Uniunii Europene.

În ceea ce privește conducerea și organizarea, Noua Dreaptă este una dintre cele mai stabile organizații din România, avându-l ca președinte al asociației și al partidului, încă de la înființare și până azi, pe avocatul Tudor Ionescu. Sediul central al partidului se află în București, iar filialele județene acoperă jumătate din totalul județelor țării, printre care și județul Mehedinți.

Filiala Mehedinți a Partidului Noua Dreaptă a fost înființată în data de 22.10.2018, de un grup de foști studenți severineni care au hotărât să se implice în viața politică, pe termen lung, în slujba României până la capăt şi prin partidul cel mai potrivit pentru români, oferind o alternativă dreaptă şi de o înaltă integritate morală şi profesională actualei scene politice naţionale şi europene profund corupte. Președintele filialei județene a fost ales Ing. Florin-Ion Măneanu, care se mândreşte cu echipa sa, din Drobeta. Echipa este foarte importantă, în orice proiect, iar noi, împreună, am realizat Îndrumarul Militantului de Mehedinţi, pentru a ne ghida cât mai bine unii pe ceilalţi spre o conduită cât mai bună în societate şi Partidul nostru are nevoie să urce, în fiecare an, atât din punct de vedere cantitativ, ca număr de membri, dar şi din punct de vedere calitativ, antrenându-ne permanent, unii pe alţii şi toţi împreună, ca un adevărat guvern din umbră, gata oricând să slujească poporul, când ţara o va cere. Organizarea noastră este una bazată pe valori, pe competenţă maximă în toate domeniile şi pe toleranţa zero în faţa oricăror forme de corupţie.   

Filiala Mehedinți reprezintă Partidul Noua Dreaptă la nivel geografic, în judetul Mehedinți, adaptându-și strategia, prioritățile și activitățile politice la nevoile specifice ale cetățenilor din județul nostru şi menţînând permanent comunicarea deschisă cu cetăţenii.

La alegerile locale și parlamentare de anul acesta, severinenii și mehedințienii dezamăgiți de modul în care s-a făcut politică în ultimii 30 de ani, la nivel local și național, vor avea șansa să voteze OAMENI NOI, IDEI NOI, SOLUȚII NOI. 

Vă aşteptăm alături de noi!


Drobeta-Turnu Severin,
10 aprilie 2020


Florin-Ion Măneanu
Preşedinte al Filialei Mehedinţi - Partidul Noua Dreaptă

E-mail: mehedinti@nouadreapta.org
Tel: 073 593 5439


PROGRAMUL POLITIC
WEBSITE CENTRAL  

STATUTUL Partidului Noua Dreapta.pdf   


Comments
* The email will not be published on the website.
I BUILT MY SITE FOR FREE USING