20 Mar
20Mar

Tineretul Naționalist Severinean a găsit soluția relansării Economiei Locale: transformarea municipiului Drobeta-Turnu Severin în cel mai important oraș-port-turistic de pe Dunăre

Picture1.jpg


Economia Locală a fost și este un subiect delicat pentru locuitorii Severinului, deoarece, de 30 de ani, orașul se află într-o continuă cădere liberă, din punct de vedere economic,  iar acest lucru afectează nivelul de trai, respectiv sănătatea, educația, puterea de cumpărare și toate aspirațiile locuitorilor vechiului oraș de la Dunăre. O relansare a economiei locale este esențială pentru ridicarea moralului tuturor cetăţenilor prin bunăstare. Acest lucru este posibil doar dacă administrația locală ar valorifica resursele naturale strategice de care dispunem, prin poziția noastră geografică. Dunărea este o adevărată „mină de aur” ce trebuie exploatată corect, ecologic şi la adevăratul ei potențial.


Dunărea este străbătută, anual, de sute de vase comerciale şi de croazieră, fără ca acestea să acosteze în portul orașului. Privindu-le cum navighează în amonte și în aval de orașul nostru, am observat cum o grămadă de banii ni se scurg, practic, printre degete, deoarece nimic din acest trafic nu aduce vreun beneficiu bugetului local. Imaginați-vă că toate acele vase ar avea şi ele avantajul de a acosta în port, plătind taxe de acostare și de staționare, bani care ar umple vistieria locală. Acei bani aduşi la bugetul local ar fi, la rândul lor, investiți inteligent în noi proiecte profitabile pentru comunitate (spre exemplu în servicii turistice tot la malul Dunării, generând locuri de muncă şi profitabilitate firmelor mici şi mijlocii locale).


Nu pot să înțeleg cum a fost posibil, ca toate administrațiile precedente, ale tuturor partidelor mari, care s- au perindat pe la conducere, nu au mișcat un deget pentru a- i asigura orașului nostru o sursă de venit stabilă legată de Dunăre, care necesită o investiție destul de mică, comparativ cu profitul. Mă întreb, oare, aceşti „administratori ai interesului public” să nu fi făcut aceste investiţii din incompetență, sau din rea-voință?


Noi, naționaliștii din  Partidul Noua Dreaptă am gândit o strategie durabilă, prin care dorim să transformăm Drobeta Turnu Severin în cel mai important oraș-port-turistic de pe Dunăre.


Primul pas, este trecerea portului Drobeta în administrația Primăriei,  factor esențial pentru buna lui administrare eficientă, la un nivel înalt specializat, unde o echipă experimentată în proiecte de investiţii să transforme portul la nivel ultra-modern, cu efecte directe în economia locală. Modernizarea presupune şi extindere şi înzestrare cu resurse noi. Portul poate să devină centrul comercial cel mai important al întregii zone, în jurul căruia se pot dezvolta o multitudine de alte afaceri mici şi mijlocii. Turismul este primul care ar putea înflori, cu investiţii minime şi cu timpi minimi de amortizare a investiţiilor. Micii investitori îşi pot recupera investiţiile în câteva sezoane turistice, cu condiţia ca autoritatea locală (aleasă de cetăţeni în mod democratic) să se implice cât mai competent!

Compania Națională „Administrația Porturilor Dunării Fluviale” din Giurgiu  se ocupă din anul 1998 de așa zisa „admini-strație” a portului severinenilor, iar efectele acestei administrații defectuoase se pot vedea cu ochiul liber. În ultimii 22 de ani, compania de stat CN. APDF. S.A. nu a investit un leu pentru dezvoltarea acestui obiectiv strategic atât de important pentru noi. Acest lucru este inadmisibil, pentru o țară membră a Uniunii Europene, ținând cont de resursele financiare pe care Fondurile Structurale ale UE ni le pun la dispoziţie, doar să le luăm! Cum este posibil să existe aceste fonduri, unele dintre ele chiar dedicate zonei maritime şi fluviale, iar noi să stăm în ignoranţă?  Având o echipă de specialiști români atent pregătiți în fonduri europene, cu o experienţă foarte bună dobândită direct în instituţiile UE, cu un nivel foarte bun de stăpânire a limbilor de circulaţie în administraţia europeană (engleză, franceză, germană), absorbția masivă de fonduri europene devine o simplă formalitate. Trebuie doar ca severinenii să îşi dorească toate aceste lucruri, să îşi dorească să prospere.

Dun2.jpeg

Pasul doi prevede construirea infrastructurii portuare necesare desfăşurării activităţilor fluviale, totul la standarde europene şi cu finanţare europeană. De asemenea, lansarea şi promovarea unui ghid turistic zonal şi sprijinirea afcerilor mici şi mijlocii locale şi zonale, în domeniul turismului, conectate cu infrastructura portuară, totul la standarde ecologice, europene și cu finanțare europeană. Ghidul turistic poate acoperi întreaga zonă din jurul Drobetei Turnu Severin (Orşova-Capul lui Decebal, Băile Herculane etc.) iar în jurul portului să fie facilitate, pentru început, servicii de transport pe uscat către destinaţii turistice deja existente. Prin realizarea acestor iniţiative minime, vom căpăta credibilitate la nivel internaţional, iar vasele de croazieră ce tranzitează Dunărea vor avea un motiv să înscrie in itinerariul lor şi acostarea în portul nostru. Spre exemplu, compania „Viking River Cruise” efectuează, săptămânal, croaziere pe Dunăre, având la bordul navelor peste 100 pasageri la fiecare cursă. În urma unui simplu exercițiu de imaginație, putem să ne dăm seama că acești turiști, odată ajunși în oraș, vor cheltui sume importante pe suveniruri, în restaurante, pe bilete la muzee etc. După calculele mele, un vas de croazieră cu minim 100 de turiști la bord, varsă în economia orașului o sumă minimă de 10000 de Ron/ zi, dacă presupunem că fiecare turist cheltuie o sumă de minim 100 de Ron/zi.


Pasul al treilea ține de sprijinirea mediului privat și a antreprenorilor ce doresc să investească în turism și agrement. Plănuim o reformă a administrației locale, prin care se va simplifica foarte mult procesul de obținere a autorizațiilor de desfășurare a diverselor activități comerciale. Incompetenţa, mita şi abuzurile vor dispărea total din aparatul de stat local, iar economia va înflori. De ce să acceptăm incompetenţa si hoţia în sectorul public? Toţi avem de pierdut dacă o facem! Vom crea un departament special în cadrul Primăriei, care se va ocupa de îndrumarea și direcționarea tuturor întreprinzătorilor. Grija față de om va fi prioritară, iar culoarea politică nu va conta.

 

Tineretul naționalist din Noua Dreaptă Mehedinți este singura speranță pentru orașul nostru, deoarece are o bază morală și etică solidă, ce îl face imun la corupție şi incompetenţă. Ca reprezentant activ al acestui tineret naționalist severinean, eu, Florin-Ion Măneanu, sunt convins că orice proiect de revitalizare a unei economii locale presupune:


1) Schimbarea de la temelii a factorilor de decizie, prin voinţa cetăţenilor,


2) Atragerea unor specialişti adevăraţi în valorificarea la maxim a resurselor existente şi


3) Atragerea de fonduri europene pentru Drobeta-Turnu Severin, astfel încât aplicarea acestor proiecte să se facă imediat.


 

Drobeta Turnu Severin,
22 februarie 2020

Ing. Florin-Ion Măneanu
Preşedinte al Filialei Mehedinţi
Partidul Noua Dreaptă

Web
nouadreapta.org
fratiecredinta.wixsite.com/nd-mehedinti

Tel 073 593 5439

PRINT

Comments
* The email will not be published on the website.
I BUILT MY SITE FOR FREE USING